Vara în București – Cele mai frumoase terase

A venit vara si probabil ați început deja să căutați cele mai frumoase terase din București. Vestea bună este că avem de unde alege. Mai jos aveți o listă cu locurile pe care le recomand eu pe perioada verii. Enjoy 😛

Grădina Verona este probabil una dintre cele mai cunoscute terase din București, dar și una dintre cele mai frumoase. Dacă nu ați ajuns până acum aici, vă recomand în mod special limonadele lor. Cea cu ananas este preferata mea.

Trattoria Buongiorno – Palazzo Lido are o minunată terasă în curtea Palatului Lido, de pe C.A. Rosetti. Mâncarea este foarte bună, iar servirea este excelentă.

Grădina Floreasca este recunoscută pentru piscina sa, dar  locația funcționează și ca restaurant. Nu trebuie să stai neapărat la piscină pentru a te bucura de terasă. Mâncarea este foarte bună, la fel și servirea, dar nu înțeleg de ce personalul nu are o vestimentație mai lejeră. Mi-ar plăcea să-i văd în cămăși colorate şi pantaloni scurți.

Spațiul M60 este o terasă mai puțin obișnuită, dar în sensul bun al cuvântului. Sunt organizate tot felul de târguri în perioada asta, iar vara aceasta s-au parcat acolo și cei de la CaminoettaÎn cazul în care vă place pizza lor să știți că îi găsiți aici pe toată perioada verii. Eu îi recomand. Bon Apettit 😛

Grădina Eden este un alt paradis verde din centrul orașului. Se află chiar în spatele Palatului Știrbei.

Expirat s-a mutat la Halele Carol din vara anului trecut și are o terasa imensă, care arată din ce în ce mai bine

Joseph by Joseph Hadad este locul unde trebuie să mergi dacă vrei să îmbini mâncarea bună cu o atmosfera pe măsură. Terasa este minunată. Restaurantul este aflat în zona Aviatorilor, într-o clădire de poveste, iar servirea este ireproşabilă.

Shift este deja un loc cu tradiție în București. Mâncarea nu mai are nevoie de nicio prezentarea, iar terasa este un mic colț de rai.

Deschis Gastrobar este probabil cel mai cunoscut rooftop bar din București. Personalul este foarte prietenos și mâncarea este foarte bună. Există inclusiv un loc de joacă cu nisip pentru copii. Trebuie să le faceți o vizită.

Terasa Astrodrom este, din punctul meu de vedere, cea mai frumoasă terasă din București.  Este amplasată pe acoperișul hotelului Domenii by Residence Hotels. Aici cred că se mănâncă și cele mai bune deserturi și fructe de mare și este o locație foarte potrivită pentru evenimente private. Noi ne-am sărbătorit cununia civilă aici.

Sper să vă fie de folos recomandările mele. Aștept și sugestiile voastre. Voi pe unde vă petreceți serile de vară în București?

Dacă ți-a plăcut acest articol te invit să-mi dai un like aici pentru a fi la curent cu postările mele. Mulțumesc

LOVE, 

I.I 😀

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *