Trebuie să recunosc că nu am fost niciodată interesată de acest subiect, până când eu şi familia mea nu am întâmpinat probleme reale de sănătate. Treptat am învăţat să avem mai multă grijă de noi şi am fost mult mai deschişi la tot ce ne-ar putea ajuta să avem un corp mai puternic şi mai sănătos. Mişcarea şi alimentaţia sunt extrem de importante în tot acest proces, dar şi relaxarea psihică şi fizică.
Medicina integrativă constă în forme de tratament care combină medicina modernă cu cea clasică, iar clinicile unde avem acum acces la astfel de terapii sunt tot mai numeroase. Diferenţa o fac, însă, specialiştii. În unele cazuri medicina integrativă este pusă în practică chiar de medici generalişti, specializaţi pe anumite domenii.
Eu şi soţul meu am încercat mai multe terapii de genul acesta. Mai jos aveţi o listă cu câteva dintre recomandări. Este important, însă, să vă consultaţi cu medicul dumneavoastră înainte de a încerca oricare dintre aceste tratamente.
Ozonoterapia este procedura prin care pacientului îi este administrată o anumită cantitate de ozon pentru a trata diferite afecţiuni, dar şi pentru a stimula sistemul imunitar. Puteţi opta pentru insuflaţii cu ozon, saună sau injecţii cu ozon.
Kinetoterapia constă într-o serie de exerciţii fizice realizate sub atenta supraveghere a unui specialist. Este o formă de recuperare medicală atât pentru adulţi, cât şi pentru copii. Prin kinetoterapie sunt tratate afecţiuni locomotorii, reumatice, cardio-vasculare, dar şi neurologice.
Fizioterapia implică folosirea unor dispozitive terapeutice care ajută la ameliorarea durerilor musculare, restabilirea capacităţii de mişcare, refacerea după o operaţie sau îmbunătăţirea mobilităţii articulare.
Chiropractica viscerală constă într-un masaj abdominal profund care ajută la îmbunătăţirea circulaţiei şi înlăturarea posibilelor tulburări funcţionale. Chiropracticianul tratează astfel crampele, indigestia, constipația sau alte probleme de sănătate asociate.
Iridologia este o metodă non-invazivă de diagnosticare prin analiza irisului. În urma unei astfel de consultaţii pot fi înţelese anumite sensibilităţi alimentare, dar şi observată starea sistemului imunitar.
Osteopatia urmăreşte bunăstarea generală. Ajută la depistarea posibilelor cauze care duc către o durere fizică. Nu se concentrează doar pe partea afectată sau dureroasă. Şedinţele de osteopatie sunt recomandate în mod special celor care prezintă dureri de spate sau au probleme cu artrita.
Terapia craniosacrală este o formă de tratament care ajută în relaxarea fizică şi psihică. Constă într-un masaj blând asupra capului şi a coloanei vertebrale.
Voi aţi încercat medicina integrativă? Dacă da, ce rezultate aţi avut? Ce terapii aţi încercat? Unde aţi urmat aceste terapii?
LOVE & HUGS,
I.I
Dacă ți-a plăcut acest articol nu uita că îmi poți da un like aici pentru a vedea și următoarele mele postări. Mulțumesc!
No Comments