Primul lagăr de concentrare nazist din Dachau se află la doar 20 km de Munchen. Se ajunge destul de ușor. Noi am fost cu mașina, dar am înțeles că există și trenuri locale care circulă la fiecare 20 de minute între Munchen și Dachau. Orașul arată foarte bine. E o zonă liniștită cu foarte multe case și blocuri pitorești, în care cu greu ai crede că până în urmă cu 70 de ani,  timp de 12 ani, în perioada 1933 – 1945, au fost închiși peste 200.000 de oameni și au murit alți 40.000. Printre ei, potrivit datelor prezentate în muzeul lagărului, s-au aflat și 291 de români.

Intrarea este liberă. La poartă nu te întâmpină nimeni. Primul lucru care îți atrage atenția este sinistrul mesaj al lui Adolf Hitler, “Arbeit macht frei!”/ “Munca te eliberează”.

Dachau este acum un memorial pe care toți elevii germani sunt obligați să-l viziteze. Erau organizate câteva tururi școlar chiar și atunci când am fost noi acolo. Barăcile în care erau ținuți înainte prizonierii au fost distruse. În urma lor a rămas doar fundația. Singurele clădiri care au rămas în picioare sunt închisoarea, crematoriul, camerele de gazare și clădirea administrativă, transformată acum într-un muzeu.

În muzeu sunt expuse fotografii realizate de soldații din în acea vreme, dar și obiecte care le-au aparținut prizonierilor.

Lagărul a fost gândit inițial pentru deținuții politici, dar în timp au ajuns să fie închiși și evrei, țigani, preoți, homosexuali sau prizonieri de război din peste 30 de țări. Numărul lor ajunsese atât de mare încât în unele celule erau chiar și sute de deținuți. Dormeau câte doi – trei în paturi de o persoană.

Cei care supraviețuiau torturii și condițiilor mizere în care erau obligați să muncească ajungeau fie în camerele de gazare, unde erau ademeniți sub pretextul că vor avea parte de un “duș cald”, fie cobai pentru diverse experimente medicale. Numărul morților nu a fost niciodată înregistrat cu exactitate. Cadavrele erau arse în crematoriu.

Infernul a ajuns la final pe 29 aprilie 1945, după intervenția truperlor americane la Dachau. Atunci au fost găsiți mii de prizonieri și alte câteva mii de cadavre. Pentru mulți dintre cei eliberați a fost, însă, prea târziu. Majoritatea erau deja foarte bolnavi din cauza condițiilor în care au trăit ani de zile și prea puțini dintre ei au reușit să supraviețuiască.