Una dintre cele mai îndrăgite povești ale tuturor timpurilor este acum și pe marile ecrane. Regizorul Mark Osborne, cunoscut și pentru producția Kung Fu Panda, a reușit să aducă un omagiu clasicului “Le Petit Prince”, scris în 1942 de Antoine de Saint-Exupery, și să-i facă pe copiii de toare vârstele să redescopere o lume plină de magie, unde orice este posibil.
Filmul spune povestea unei fetițe mult prea matură pentru vârsta sa, care se schimbă total atunci când îl întâlnește pe Micul Prinț și începe să realizeze ce este cu adevărat important în viață. Aici aveți trailerul filmului. Sper să vă placă și să vă convingă să mergeți în cinematografe. Eu nu l-am văzut încă, dar abia aștept s-o fac. Filmul este recomandat atât copilor, cât și adulților. Cei care au crescut cu poveștile lui Saint-Exupery cu siguranță nu vor rata această ecranizare.
Cei mai mici fani “Le Petit Prince” au avut, însă, ocazia să vadă deja mult așteptata animație franceză, în premieră națională, în cadrul Festivalului Internațional de Film pentru Copii – Kinodiseea, pe 19 noiembrie. Accesul a fost gratuit
Ecranizarea celebrului roman francez al lui Antoine de Saint-Exupery ajunge în cinematografele din toată țara începând cu 4 decembrie.
No Comments