Natalie Portman se pregătește pentru rolul vieții sale. Actrița de 35 de ani a început filmările pentru “Jackie”, iar, de curând, a fost dată publicității și prima poză oficială cu Natalie Portman în rolul lui Jacqueline Kennedy, soția lui J.F.Kennedy
Nu sunt fană Natalie Portman, dar în rolul ăsta chiar aș vrea s-o văd. Jackie Kennedy este probabil una dintre cele mai controversate și în același timp una dintre cele mai admirate prime doamne ale Americii. Sunt tare curioasă cum se va descurca Natalie în această ipostază. Am văzut multe filme despre J.F.K și familia sa. Am fost întotdeauna intrigată de impactul pe care l-a avut această familie asupra americanilor și de ghinionul care i-a urmărit pe frații Kennedy. În 2011, spre exemplu, a fost lansată inclusiv o mini serie despre ei – The Kennedys! Chiar vă recomand s-o vedeți.
Rolul lui Jackie în această mini serie a fost interpretat de către Katie Holmes, fosta soție a lui Tom Cruise. Mi-am schimbat total părerea despre Katie după ce am văzut-o în acest rol. Nu vă spun în ce sens pentru că vreau s-o vedeți! Filmul cu Natalie Portman va fi lansat abia în 2017 așa că până atunci aveți timp să vă uitați la “The Kennedys”. Dacă o să vă placă, am să vă mai recomand filme despre familia Kennedy. Keep me posted!
sursa foto: Vanity Fair
No Comments