În ultima perioadă am primit foarte multe întrebări despre tablete. Mulți părinți au fost nevoiți să cumpere astfel de dispozitive pentru copiii lor sau pentru ei și n-am putut să nu observ că unii abia acum au înțeles utilitatea acestui device. Este adevărat că tableta poate fi înlocuită de multe ori cu un smartphone, dar sunt și momente când putem să lăsăm liniștiți laptop-ul acasă datorită tabletei 🙂
MediaPad M5 este o tabletă de 10,5 inch, care are un display impresionant și un sunet 3D pătrunzător, dar se distinge de multe alte tablete de pe piață prin bateria de 7.500 mAh și funcția prin care reduce automat lumina albastră dăunătoare pentru ochi și te atenționează atunci când ești mult prea aproape de dispozitiv sau ai o poziție incomodă când o folosești.
MatePad T8 este o tabletă ceva mai accesibilă. Are un display de 8 inch și este extrem de ușoară. Poate fi transportată și în poșetă, dar este gândită mai mult pentru copii. Dispune chiar și de o aplicație pentru control parental, care vine la pachet cu diferite moduri de protecție a ochilor. Versiunile disponibile în România costă între 450 lei și 600 lei.
Huawei MatePad Pro este tableta ideală pentru cei care sunt întotdeuna pe fugă și vor să aibă mereu la îndemână un dispozitiv ușor, dar puternic, care să-i ajute să lucreze de oriunde. Este un device foarte elegant, cu finisaje impecabile. Are un ecran IPS LCD, de 10,8 inch, margini perfect rotunjite și o camera principală ușor ieșită în afară, iar la bază se regăsesc multe dintre lăudatele componente de pe noul Huawei P40 Pro, printre care și unul dintre cele mai bune procesoare de pe piață, Kirin 990.
Este o tabletă care se încarcă destul de repede. Vine la pachet cu un charger de 40W, dar se încarcă și wireless și te ajută apoi, prin funcția de Reverse Wireless Charging, să-ți încarci și toate celelalte dispozitive pe care le ții întotdeuna cu tine, inclusiv căștile sau stylus-ul M-Pen, care poate fi foarte util pentru cei care vor să-și noteze repede ceva pe tabletă sau să deseneze, să modifice diverse grafice, prezentări în Power Point și nu numai.
MatePad Pro este cu siguranță una dintre cele mai impresionante tablete de pe piață. Prețul unui astfel de dispozitiv variază între de 2.499 lei și 2.699 lei. Nu este o tabletă ieftină, dar are aproape tot ce ți-ai putea dori de la un astfel de dispozitiv.
Smart Keyboard este un alt accesoriu util, care se prinde magnetic de tabletă. Practic, cu ajutorul acestei tastaturi îți poți transforma imediat tableta într-un mic laptop, iar atunci când se strânge se transformă într-o husă destul de solidă.
Este un dispozitiv care poate fi folosit foarte ușor și de către profesorii care predau acum de acasă, dar la fel ca multe alte produse Huawei recent lansate, tableta nu vine cu serviciile Google preinstalate, iar asta este un dezavantaj. Cei de la Huawei au facilitat, însă, de curând folosirea aplicațiilor Google Clasroom și Google Docs prin intermediul browser-ului, iar în Huawei App Gallery sunt disponibile deja zeci de mii de aplicații internaționale, dar și din România.
În plus, cu ajutorul aplicațiilor Phone Clone sau More Apps îți poți transfera foarte ușor multe dintre aplicațiile pe care le ai deja instalate pe smartphone sau vechea tabletă, inclusiv Google Maps, Facebook sau Instagram.
MatePad Pro vine și cu câteva funcții pe care eu nu le-am mai vâzut până acum la alte tablete de pe piață. Prin Multi Window poți deschide în paralel mai multe aplicații, la fel ca și pe un laptop, iar prin Huawei Share Multi Screen Collaboration îți poți conecta smartphone-ul Huawei la tableta pentru a transfera fișiere sau pentru a-ți vedea notificările în timp ce lucrezi sau urmărești serialul preferat de pe Netflix.
MediaPad T3 10 are un display de 9,6 inch și este îmbrăcată în aluminiu anodizat. Arată și se mișcă foarte bine, iar bateria ține câteva ore bune dacă este folosită intens și până la 8 zile, dacă nu este conectată la Wi-Fi și este accesată doar vreo oră sau două pe zi. Nu se încarcă, însă, foarte repede, iar difuzorul este destul de slab comparativ cu alte tablete din aceași categorie de preț, dar poate fi conectată la o boxă portabilă dacă este nevoie. Este una dintre preferatele mele. Are un design foarte cool 🙂
Voi ce tabletă folosiți? Sunt curioasă după ce criterii ați ales-o și dacă ați ajuns s-o folosiți mai mult decât copiii. 🙂
Dacă aveți, însă, prin casă o tabletă pe care nu o mai folosiți, vă rog să-mi scrieți. În România, sunt mai bine de 240.000 de copii care au nevoie de tablete sau laptop-uri pentru a învăța. Voi încerca să ajut cât mai mulți micuți în următoarea perioadă. Dacă știți și copii, care au nevoie de dispozitive, la fel, vă rog să-mi scrieți.
LOVE & HUGS,
I.I
Dacă ți-a plăcut acest articol nu uita că îmi poți da un like aici pentru a vedea și următoarele mele postări. Mulțumesc!
No Comments